Notițe

Introducere John Stott zice „O asemenea foame spirituală îi caracterizează pe toți cei ce sunt ai lui Dumnezeu, a căror ambiție supremă nu este de natură materială, ci spirituală . Creștinii, spre deosebire de păgâni, nu sunt captivați de căutarea bunurilor pământești; ai au hotărât să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui .” ( John Stott, Predica de pe Munte, pag. 40f-41 ) Cine dintre voi se consideră neprihănit să ridici mâna. Când vezi vreo promisiune în Biblie adresată celui neprihănit, îndrăznești să ți-o însușești? Ce înseamnă să poți zice despre tine că ești neprihănit? ( vezi Ps. 32:1-2, 10-11 ) Deci, suntem socotiți/declarați neprihăniți de Însuși Dumnezeu ( Romani 3:22 ) doar prin credința care ne lipește de Hristos ca Singura noastră nădejde de a fi acceptați pentru veșnicie de Dumnezeu și de a fi înfiați în familia Lui. Aceasta se întâmplă în momentul nașterii din nou, când Dumnezeu ne schimbă viața și ne pune în inimă credință și pocăință, Duhul Său și dorința de a fi ca El în neprihănire. Observații preliminare Ioan 4:24 : „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.” Vedem ce zice Domnul Isus despre trăirea în neprihănire, adică după voia lui Dumnezeu, prin faptul că El nu Se referă la „una din mâncările Mele”, ci o articulează hotărât „mâncarea Mea”, de parcă nu ar mai fi altceva ce-Și dorește. Omul flămând şi însetat doreşte nu o parte dintr-un întreg, ci toată pâinea respectiv tot conţinutul vasului. ( John Peter Langes, Langes Commentary on Holy Scripture, vol 8, Grand Rapidis, Zondervan, Michigan, 1976, pag. 103 ) 1. Ce înțelege Domnul Isus prin „neprihănire” în Predica de pe Munte? ( vezi 5:3-6:33 ) Noi nu ne câștigăm sau merităm înfierea sau intrarea noastră în Cer. Ci o primim ca pe un dar fără plată și ca pe o promisiune plină de îndurare. După aceea trăim într-un mod care arată unde este comoara noastră și Cine este Tatăl nostru. Implinirea poruncilor descrise în vv 21-48 este dovada realității că puterea Împărăției a intrat în viața noastră, și nu o plată pentru ca puterea Împărăției să intre în viața noastră. ( John Piper, But I Say To You Love Your Enemies ) Două interpretări fatale, deși sunt și altele „Aceste porunci nu sunt pentru creștini , e imposibil ca ei să le împlinească, prin urmare scopul lor e să te ducă la credință în Hristos și apoi vezi tu cum trăiești, doar mântuirea este doar prin credință .” Unii spun că poruncile Domnului Isus din Predica de pe Munte nu sunt pentru era noastră, ci ele sunt precum legea VT, în vigoare până la jertfa lui Hristos și că nu ar trebui să fie normative pentru viața bisericii din vremea noastră. Ei, din frică ca nu cumva Evanghelia harului să fie contaminată cu Legea, se gândesc că dacă facem din aceste porunci condițiile pentru a ajunge în Cer, atunci Evanghelia harului lui Dumnezeu este contaminată. Presupoziția implicită este că oriunde există condiții, nu are cum să fie prin har. Iar oriunde ai har, nu au cum să existe condiții. Și astfel și-au dezvoltat tot felul de justificări complexe pentru a nu lua în serios cuvintele Domnului Isus din Predica de pe Munte. „ Extraordinare învățături , ele sunt totul, nimic despre mântuirea prin credința în jertfa și viața Domnului Isus.” Alți învățători merg în cealaltă extremă și neagă cuvântul „tot” din Matei 28:20, afirmând doar că aceste învățături etice ale Domnului Isus sunt extraordinare, standardul suprem moral, dar ei nu spun totul despre celelalte lucruri legate de mântuirea prin har, pe baza jertfei și vieții perfecte a Domnului Isus. Acești învățători prețuiesc moralitatea Predicii, dar nu arată calea spre mântuire doar prin credință. Observații Faptul că cei din jur sau noi înșine ne considerăm „buni” nu înseamnă că și suntem cu adevărat neprihăniți , fiindcă ne putem înșela cum făceau Fariseii și cărturarii vremii Domnului Isus, asta fiindcă neprihănirea noastră e adâncă până la piele, o „neprihănire” exterioară, de fațadă, de ochii lumii sau din alte constrângeri sociale. Apoi, vedem din Matei 6:1 că mai mult decât ce văd oamenii în viața noastră, Dumnezeu nu discută decât la nivelul inimii , de motivație . De aceea, să nu ne amăgim crezând că e suficient să am forma neprihănirii , indiferent dacă aceasta vine sau nu din inimă . Motivația pentru care faci un lucru bun e mult mai importantă decât lucrul în sine, chiar dacă lucrul bun pe care-l faci ar fi să salvezi pe cineva de la moarte veșnică. ( Filipeni 1:15-18 ) Neprihănirea aceasta este sfințirea din viața creștină , care ține toată viața, deși este imperfectă mereu cât vom trăi în acest trup. Ea este un rod al nașterii din nou și o dovadă a faptului că suntem cu adevărat împăcați cu Dumnezeu pentru veșnicie . ( 1 Ioan 2:29, vom afla detalii încurajatoare când vom răspunde la întrebarea 4 ) Vedem și că această neprihănire descrisă aici este o condiție pentru moștenirea Împărăției , pentru a ajunge în prezența Domnului în Cer ( Matei 5:20; Evrei 12:14 ). Totuși împlinirea acestei condiții este lucrarea decisivă a lui Dumnezeu în viața oricărui creștin prin nașterea din nou, când El implantează în inima oricărui creștin autentic dorința să trăiască după Cuvântul Său ( Ieremia 31:33 ) folosind mijloacelele harului: Cuvânt, rugăciune și părtășie. Iar această dorință are ca aspect al ei și foamea și setea după a trăi în neprihănire. De aceea, haideți să definim biblic această neprihănire și să cerem Duhului Sfânt să ne cerceteze inimile ca să vedem dacă avem sau nu această sete și foame. Neprihănirea definită Dorinţa după neprihănire într-un fel oarecare există în fiecare om care a intrat în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu şi doreşte Împărăţia lui Dumnezeu. Augustin afirmă că omul este creat astfel încât sufletul lui să nu poată găsi adevărata odihnă până când acesta nu găseşte adevărata împlinire în Dumnezeu. ( Theological Dictionaty of the New Testament, ed Gerhard Kittel, Gerhard Fridedrich, Publishing Company Grand Rapidis,Eerdmans, Michigan, 1962, vol. 2 pag. 226 ) Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi nu poate deveni fericit decât atunci când devine asemenea Lui ( 2 Cor. 3:18 ). John Piper observă următoarele: În primul rând, structura fericirilor , care se împart în două grupuri de câte patru: 3-6 și 7-10. v.3 se termină cu „a lor este Împărăția cerurilor”, iar v.10 se termină la fel cu „a lor este Împărăția cerurilor” precum un sandwich. Iar între cele două felii de pâine ( v.3 și v.10 ) avem două grupuri a câte 4 . Mai mult, fiecare grup culminează făcând o referire la neprihănire: v.6 „Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire” și v.10 „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii”. Așadar primul grup descrie o lipsă/pasivitate, pe când al doilea grup descrie o plinătate/activitate. Astfel în al doilea grup avem o plinătate de milă, curăție și împăciuire. Deci, recunoașterea falimentului din primele 3 fericiri ne conduce la foamea și setea după neprihănire din v.6, iar celelalte versete descriu natura neprihănirii: milă, curăție și împăciuire , care sunt însoțite de prigoniri atunci când neprihănirea abundă în viața creștinului. Dacă eram flămânzi după neprihănire în v.6 fiindcă eram lipsiți de ea, iar mai apoi în v.10 suntem prigoniți pentru că am fost umpluți, nu se cade să definim neprihănirea ca fiind ceea cu ce am fost umpluți, anume milă, curăție și împăciuire. Avem o confirmare pentru interpretarea aceasta în Predica de pe Munte? Domnul Isus precizează că El nu vrea să îndepărteze poruncile din vechime, ci dimpotrivă aduce în discuție partea intrinsecă a problemei, tratează boala de la rădăcină, de unde se poate observa adevărată neprihănire. ( Matei 5:17-20 ) În predica Sa de pe munte, Domnul Isus pune în contrast învățăturile fariseilor și ale cărturarilor, învățături care reprezintă o „neprihănire” ( dacă o putem numi așa ) superficială, cu intepretarea corectă a acestor porunci care reprezintă de fapt și de drept neprihănirea adevărată . În următoarele versete, vv 21-48, avem 6 ilustrații despre felul în care neprihănirea creștinului întrece neprihănirea păzitorilor de lege meticuloși ai acelor vremuri. 1. vv 21-26, noi nu doar că nu trebuie să omorîm , ci mai mult, nu trebuie nici măcar să păstrăm mânie împotriva unui frate, ci să căutăm împăcarea ( 5:9 ); 2. vv 27-30, noi nu doar că nu trebuie să preacurvim /curvim, ci mai mult, nu trebuie nici măcar să ne uităm la o persoană într-un mod care o poftește ( 5:8 ); 3. vv 31-32, noi nu doar că nu trebuie să îngăduim divorțul doar fiindcă există suport legal pentru acesta în VT. Ci ar trebui să întrecem neprihănirea care face pace cu împietrirea inimii, și să ne păstrăm legămintele și să nu ne căsătorim cu cei care nu și le-au păstrat ; ( 5:8 ) 4. vv 33-37, noi nu doar că trebuie să ne ținem jurămintele , ci mai mult, ar trebui să fim un fel de oameni care să nu aibă nevoie de jurăminte pentru a fi crezuți; ( 5:8 ) 5. vv 38-42, noi nu doar că nu trebuie să scoatem ochiul cuiva pentru că ne-a scos nouă un ochi, ci mai mult, ar trebui să întoarcem și celălalt obraz și să întoarcem bine pentru rău ( 5:7; 5:9 ); 6. vv 43-48, noi nu doar că trebuie să ne iubim aproapele , ci mai mult, ar trebui să ne iubim dușmanul și să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc ( 5:7; 5:9 ). Așadar este destul de clar la ce S-a referit Domnul Isus în ( 5:20 ) când a zis că neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe cea a Fariseilor. Neprihănirea are de-a face cu arătarea milei , cu a avea o inimă curată în mod radical și cu a face pace în loc de răzbunare . Astfel este confirmată interpretarea noastră cu privire la definiția neprihănirii după care flămânzește și însetează creștinul. Satisfacția sufletului profundă și trainică nu vine din plăcerile acestei lumi, nici doar dintr-o religiozitate sau relație pe verticală cu Dumnezeu în izolare. Dumnezeu satură sufletelor celor a căror pasiune în viață este să Îl cunoască pe El prin lupta de a fi ca El trăind în această lume ( Matei 5:48 ). Parafrazări Ferice de cei care doresc mereu să facă dreptatea lui Dumnezeu. Ferice de cei care vor să împlinească Scripturile. Ferice de oamenii care vor să fie corecţi chiar dacă în lume se rezolvă multe prin înşelătorii. Ferice de cei care suferă lipsuri şi persecuţie din cauză că doresc să fie neprihăniţi. Matei 5:10 prezintă o realitate pe care o simte orice creștin mai mult sau mai puțin. Mereu în lumea aceasta, valorile lui Dumnezeu vor fi contrare valorilor lumii , iar creștinii vor fi batjocoriți , marginalizați , excluși , disprețuiți , vorbiți de rău fără motiv și prigoniți în multe alte feluri: fizice sau emoționale. Acest lucru îl afirmă și Pavel în 2 Timotei 3:12 , de aceea să fim gata, prin puterea și de dragul părtășiei cu Dumnezeu care Se odihnește peste noi oricând suferim pentru El ( 1 Petru 4:14 ), să răbdăm orice pentru a trăi pe placul Domnului și Mântuitorului nostru scump, Isus Hristos. 2. În ce constă fericirea celor flămânzi și însetați după neprihănire? ( vezi Ps. 107:9; Apoc. 7:16-17; 2 Pe. 2:3-13 ) Metafora foamei și a setei exprimă o dorință arzătoare pentru împlinirea poruncilor și învățăturilor Domnului Isus și nu pentru poftele firii pământești așa cum sunt descrise în Galateni 5:19-21. Cei care sunt însetați și flămânzi după neprihănire pot fi absolut siguri că vor fi săturați de Cel care este Singurul capabil să ofere împlinirea totală. Fericirea celor flămânzi și însetați după neprihănire este dată de prezența permanentă a lui Dumnezeu în viața lor și purtarea Lui de grijă pentru ei ( Ps. 107:9; Ioan 14:21-23 ). Când această neprihănire dorită lipsește, o numim sete și foame, iar în inima creștinului acestea sunt de nepotolit decât cu satisfacția oferită de Dumnezeu. La fel ca celelalte fericiri, această sete și foame sunt realități perpetue în viața creștinului, care nu pot fi satisfăcute cât suntem în trupul acesta, de aceea dacă ne mulțumim doar cu o sațietate iar setea noastră dispare de tot, cel mai probabil nu suntem creștini, și vom muri veșnic. Inima creștinului bate „vreau mai mult din tine Doamne, vreau să fiu ca tine Isuse” până se va opri din bătaie în prezența Domnului, saturată fiind pe deplin ( Apoc. 7:16-17 ). 3. Observi vreo legătură între vreo fericire și vreo ilustrație a neprihănirii creștinului descrisă în 5:21-48? Toată cuvântarea din acest pasaj poate fi legată de fericirea din versetul 6. De exemplu: 1. vv 21-26 au legătură cu v9: mânie vs. împăciuire 2. vv 27-32 au legătură cu v8: poftă , necredincioșie maritală vs. curăție de inimă 3. vv 33-37 au legătură cu v8: duplicitate , vicleșug , minciună vs. curăție de inimă ( Ps. 15:1-2; Ps. 24:3-4 ) 4. vv 38-42 au legătură cu v7 și v9: răzbunare vs. milă , împăciuire ( tânjire după reabilitarea relației ) 5. vv 43-48 au legătură cu v7 și v9: ură vs. milă , împăciuire ( tânjire după convertire ) Vedem dar în ce constă neprihănirea: în milă , curăție de inimă și împăciuire . 4. Cum putem fi neprihăniți și 1 Ioan 1:8-10 să fie în continuare o realitate a vieții creștine? Trebuie să facem o distincție clară și să tratăm niște idei preconcepute . În primul rând, a fi neprihănit nu e tot una cu a fi perfect, fără păcat. Ci, a fi iertat de păcatul tău doar prin meritele și jertfa lui Hristos și a tânji și a lupta tot mai mult spre neprihănirea cerută de Dumnezeu, prin puterea și mijloacele puse la dispoziție de El. Aceasta se cheamă sfințire , ține toată viața și nu va fi perfectă aici pe pământul acesta. Apoi, realitatea din 1 Ioan este parte a vieții creștine în ce privește procesul de sfințire, păcatul nostru, mărturisirea lui, părăsirea lui, ridicarea și luptarea în continuare pentru neprihănire, deplin asigurați că suntem împăcați de Dumnezeu și acceptați pe deplin de El prin meritele vieții și suficiența jertfei lui Hristos ( Romani 5:10 ). Deci acestea două: a fi neprihănit și păcatul pe care-l descoperim în continuare în viața noastră nu sunt incompatibile, ci inseparabile . Adică, dacă suntem acceptați de Dumnezeu prin Domnul Isus, atunci neapărat suntem și în luptă cu păcatul și în curs de sfințire. Deci realitatea împăcării cu Dumnezeu și cea a sfințirii imperfecte merg mână-n-mână și nu pot fi separate . Nu poți zice că ești împăcat cu Dumnezeu sau mântuit și să nu umbli în neprihănire, deși imperfect, și să lupți pentru sfințire, tânjind după ea toată viața până când vom fi pe pământul unde va locui neprihănirea. Surse 1. John Piper, Blessed are those who hunger and thirst for righteousness 2. John Piper, But I Say to You Love your enemies, Part 1

notes

Temă

Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire ( Matei 5:6 ) Sarcini 1. Citește 5:3 - 6:33, notându-ți observații despre neprihănire . 2. Încearcă să răspunzi la cele 4 întrebări de studiu de mai jos. Atenție: răspunsurile la primele 3 întrebări le găsești în referințele din paranteză din dreptul fiecărei întrebări. 3. Notează-ți orice alte întrebări sau observații. Întrebări de studiu 1. Ce înțelege Domnul Isus prin „neprihănire” în Predica de pe Munte? ( vezi 5:3 - 6:33 ) 2. În ce constă fericirea celor flămânzi și însetați după neprihănire? ( vezi Ps. 107:9; Apoc. 7:16-17; 2 Pe. 2:3-13 ) 3. Observi vreo legătură între vreo fericire și vreo ilustrație a neprihănirii creștinului descrisă în vv. 21-48? 4. Cum putem fi neprihăniți și 1 Ioan 1:8-10 să fie în continuare o realitate a vieții creștine?