Notițe

Introducere Dumnezeul nostru este un Dumnezeu milostiv și El arată permanent milă; cetățenii Împărăției Sale trebuie să fie și ei oameni milostivi. ( John Stott ) Întrebări de studiu 1. Ce trebuie să se întâmple ca să am o inimă milostivă? ( Mat. 5:3-5 ) Condiția principală pentru ca inima unui om să fie cu adevărat milostivă ( simțitoare, profundă, care se sacrifică chiar și în paguba ei, manifestată constant... acea milă care dăruiește mult și profund, îndeplinind nevoile adânci ale omului ), este ca acea inimă să fie transformată, regenerată, prin credința în Cristos și curățită de Duhul Sfânt . Doar atunci, inima degustă dragostea și mila lui Dumnezeu și ca rezultat devine capabilă să poată oferi la rândul ei milă. Doar atunci, inima își înțelege neputința și dependența totală de Dumnezeu, își deplânge păcatul și urâciunile, și realizează că singurul lucru care îl ține în viață și datorită căruia este mântuit este numai mila, dragostea și bunătatea lui Dumnezeu care s-au revărsat peste ea fără să fi meritat lucrul ăsta sau să fi făcut ceva mai bine decât vecinul nemântuit. O astfel de inimă regenerată știe cum arată mila, fiindcă a gustat-o într-o oarecare măsură, din partea lui Dumnezeu, și de aceea o poate oferi și altora care au nevoie de milă. Iar atunci când creștinul își vede lipsa de milă, știe că nu este pe placul Domnului și nu face pace cu lipsa de milă, ci luptă înspre a gusta mai mult din mila lui Dumnezeu și a putea fi mai milostiv. Nu capitulează în fața lipsei lui de milă. Știe că orice copil de Dumnezeu prin definiție se aseamănă și trebuie să trăiască imitându-L pe Tatăl său, adică trebuie să fie milostiv așa cum și Dumnezeu este milostiv. Așadar, responsabilitatea creștinului este să-i trateze pe alții așa cum a fost și el tratat de Dumnezeu și cum dorește să fie tratat de alții, iar asta implică și arătarea milei. ( Luca 10:27b ) Mila noastră unul față de altul își are izvorul în mila lui Dumnezeu față de noi. Iar cheia pentru a deveni o persoană milostivă este a deveni o persoană zdrobită . Primești puterea de a arăta milă atunci când simți cu adevărat în inima ta că datorezi tot ceea ce ești și ce ai în întregime milei divine. Prin urmare, dacă dorim să fim oameni milostivi, este de neapărată trebuință să cultivăm o viziune despre Dumnezeu și despre noi înșine prin care să fim ajutați să spunem din toată inima noastră că orice bucurie, orice virtute, orice necaz din viețile noastre se datorează milei nemeritate și fără plată a lui Dumnezeu . ( John Piper ) 2. Cum arată un om milostiv? a. Care este opusul milei în Mat. 9:10-13; Os. 6:6? Vedem în Osea 6:6 că Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie viu în inimile lor. El vrea ca ei să aibă afecțiune pentru Dumnezeu și milă unul față de celălalt. Dumnezeu nu dorește un popor care își îndeplinesc anumite datorii religioase într-un mod detașat de inimă sau doar într-o manieră formală. ( Piper ) Mila, una din caracteristicile cât se poate de reprezentative ale unui creștin autentic este pusă în opoziție cu jertfa, adică un act formal prin care Dumnezeu absolvea de vină pe cei ce păcătuiau în VT. În schimb, așa cum Domnul Isus a punctat deja că neprihănirea dorită de El este cea care vine din inimă, tot așa și mila pe care o cere El de la copiii Săi este o milă din inimă și nu doar un act sau o slujire exterioară, făcută de văzul lumii. Domnul Isus îi vede pe păcătoși așa cum sunt, bolnavi și nefericiți, având nevoie de un doctor, chiar dacă acei oameni erau bogații acelor zile, vameșii. Ei erau bolnavi, iar Isus are medicamentul. În schimb, Fariseii erau înrobiți de chestiuni triviale cu privire la anumite ceremonii de curățare, în timp ce boala veșnică a păcătoșilor era pe cale să fie vindecată de Domnul Isus. Prin urmare, opusul milei în acest pasaj este robia față de trivialități religioase. ( John Piper ) Atunci când mila lipsește, vedem în Mat. 9:11 că ceea ce găsim în loc este dispreț și orbire față de nevoile cele mai mari a celor din jur. Fariseii, văzând oamenii păcătoși cu care stătea Isus, îi disprețuiau și îi tratau ca pe niște gunoaie de care dacă te-ai fi atins ai fi devenit „necurat”. Total orbi față de nevoile veșnice ale acelor păcătoși, Fariseii ridicau așa-zis-a „curăție” ceremonială mai presus de milă. Vedem astfel că dacă inima noastră și gândurile noastre nu sunt curate față de cei din jur, mila nu-și va găsi loc în viața noastră. Iar mai presus de jertfă sau orice altă slujire formală, exterioară, Dumnezeu dorește și cere jertfa milei, a inimii, aceasta este plăcută și acceptată de Dumnezeu, nu forme religioase golite de esența neprihănirii. b. Care este opusul milei în Mat. 23:23-24? Domnul Isus îi ceartă pe Farisei și pe cărturari pentru că aveau mare grijă să dea zeciuială din cele mai mărunte și neînsemnate verdețuri, în timp ce lucrurile cu o greutate mult mai mare erau cu totul uitate, anume mila, dreptatea și credincioșia. Ei erau atât de preocupați de lucrurile mărunte, de formalități, făcute cu interese egoiste încât nu Îl cinsteau pe Dumnezeu și nici nu urmăreau să reflecte caracterul Său prin milă, fiindcă nu mai încăpea loc în neprihănirea lor ce așa lucruri „neînsemnate”. Opusul milei este strecurarea tânțarului. Opusul milei este atunci când impulsurile noastre religioase s-au terminat odată ce ne-am decis dacă să dăm zeciuială din venitul brut sau din cel net sau și din cadourile primite. Când Isus spune „nu neglijați cele mai însemnate lucruri din Lege” El zice, „Aveți grijă ca să nu treacă ziua preocupându-vă de lucruri neînsemnate, gândindu-vă la lucruri lipsite de importanță, simțind doar lucruri seci.” Domnul vrea să avem grijă ca nu cumva să ne trezim în fața televizorului, fără să fi plănuit nimic în direcția milei, acest lucru însemnat. Așadar, dacă vrei să fii fericit, trebuie să lupți să nu fii înrobit de banalitățile religioase și seculare, și să-ți dedici viața lucrurilor celor mai însemnate ale Legii: dreptate, milă și credincioșie. Mila nu e un lucru neînsemnat, ci unul din cele mai importante lucruri din întreaga viață. ( John Piper ) c. Care sunt cele 4 trăsături ale milei ilustrate în Luca 10:25-37 ? 1. vede nevoia ( v.33 ): „un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut...” 2. răspunde cu o inimă milostivă față de cel în nevoie ( v.33 ): „când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.” 3. acționează practic pentru a acoperi acea nevoie ( v.34 ): „S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.” 4. se manifestă chiar și atunci când persoana în nevoie este un dușman ( v.33 ): „Dar un samaritean...” Un om pe jumătate evreu cu o tradiție religioasă sucită se oprește ca să-l ajute pe evreul care îl ura. Vede nevoia, simte milă, face un efort de ajutorare, chiar și în ciuda dușmăniei — aceasta este mila. Domnul Isus spune că acei oameni care vor primi mila vieții veșnice sunt cei care L-au iubit pe Dumnezeu din toată inima lor și pe aproapele lor ca pe ei înșiși. ( John Piper ) Deci, mila nu discriminează între cui i se cuvine și cui nu. Nu se manifestă doar dacă există un istoric bun între cele două persoane. Nu este o acțiune superficială și nici un simplu sentiment de compătimire. Ci mila se oprește în dreptul celui în necaz. Se cheltuie cu o gijră deosebită și ia seama la toate chestiunile ce țin de nevoia celui milostivit. Face lucrarea de milă cu excelență și până la capăt, fără să facă deosebire între beneficiarii ei. d. Care este paralela dintre Mat. 9:13 și Luca 10:37? Ai tu ochi să vezi nevoia? Această pildă are aceeași idee principală precum Mat. 9:13. Acolo Domnul Isus zice „Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: « Milă voiesc, iar nu jertfă! »” iar în aici El zice „Duceți-vă și arătați milă precum Samariteanul, nu ca preotul sau ca levitul.” Preotul și levitul din pildă reprezintă același lucru ca „jertfa” din Mat. 9:13, anume un formalism religios lipsit de valoare. Așadar, mila este una din cele mai însemnate lucruri din viață. Ea este mereu în pericol de a fi neglijată din cauză preocupării noastre cu lucruri de nimic, fie ele lucruri seculare precum prea multe filme sau o preocupare exagerată cu un anumit hobby, fie ele banalități religioase. Ce sunt aceste banalități religioase? Orice activitate religioasă, de la predicare la rugăciune, de la învățătură la zeciuială, orice activitate care nu nutrește în noi o inimă care este preocupată de lucrurile însemnate ale vieții, precum mila. Dovada autenticității religiei noastre constă în puterea noastră de a vedea nevoia, de a simți milă, de a aduce ușurare și de a face toate acestea față de un dușman. ( John Piper ) 3. Ar trebui un om milostiv să arate milă în orice situație? Sau poate avea și rolul de executor judecătoresc? Viața reală este foarte complicată pentru un creștin serios care dorește să-și trăiască viață de credință într-o lume păcătoasă. Chemați să îmbinăm dreptatea cu mila Voia lui Dumnezeu este ca uneori să îi răsplătim pe oameni cu ceea ce merită, fie aceasta pedeapsă sau recompensă ( adică să fim drepți ). Iar alteori, voia lui Dumnezeu este să îi răsplătim pe oameni cu ceva mai bun decât ceea ce merită ( adică să fim milostivi ). Atunci când facem dreptate, mărturisim adevărul că Dumnezeu este un Dumnezeu Drept. Atunci când arătăm milă, mărturisim adevărul că Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. ( John Piper ) Tu cum ai răspunde la aceste întrebări? a. Poate un creștin să fie milostiv și în același timp să fie un părinte care nu cruță nuiaua pe copilul său când acesta este neascultător în loc să întoarcă celălalt obraz față de obrăznicia copilului? ( Prov. 13:24; Ef.6:4 ) Un părinte are în vedere viitorul și buna creștere a copilului. De aceea, el trebuie să îndrepte orice lucru rău și să-l învețe pe copil ceea ce este bine. Un părinte credincios va înțelege că în majoritatea cazurilor e înțelept să nu cruțe nuiaua spre pierzarea copilului, totuși vor fi momente când vina copilului va fi iertată fără să fie urmată de pedeapsă pentru a îl învăța pe cel mic ce înseamnă mila și pentru a îl atrage spre Hristos. ( John Piper ) Atât mila cât și blândețea sunt trăsături permanente în viața creștinului, dar manifestarea acestora diferă în funcție de context și de nevoie. A nu pedepsi un copil când sfidează autoritatea, nu face decât să-l pregătească să sfideze și autoritatea lui Dumnezeu, deci îi netezește cărările păcatului și pierzării. Totuși, a îl pedepsi mereu, fără niciun strop de milă, înseamnă a zugrăvi o imagine dezechilibrată despre Dumnezeu, Cel pe care încercăm să-L conturăm față de copiii noștri. Acum, când anume e bine să pedepsim și când să arătăm milă, acest discernământ îl cultivăm stând aproape de Domnul Isus, prin Cuvânt, rugăciune și părtășie. b. Poate un creștin să fie milostiv și totuși să fie un angajator care plătește bine munca excelentă, dar care îi înlătură pe angajații iresponsabili care fac o treabă de mântuială? ( 2 Tes. 3:10 ) Da, atât timp cât angajatorul este drept/corect în răsplata lui. Să fii milostiv nu înseamnă să treci cu vederea atitudini greșite sau păcate. Pe de o parte, firma lui va avea de suferit dacă acești oameni vor rămâne în companie, iar pe cealaltă parte ar încuraja tocmai contrariul cerut de Biblie ( hărnicia ), adică persistarea în lenevie și tărăgănare. Un angajator credincios de obicei va fi corect în răsplata/pedeapsa lui și va insista pe excelență. Totuși, vor fi situații când va plăti mai mult decât face munca cuiva, sau îl va răbda mai mult pe un angajat bolnav, bătrân, necăjit sau încă neinstruit corespunzător. ( John Piper ) c. Când ar trebui să arătăm dreptate și când milă? Sigur mai des decât o facem... ( Matei 18:22 ). Cel mai probabil suntem chemați la milă atunci când prin aceasta nu încurajăm ceva contrar voii revelate a lui Dumnezeu. Totuși, discernământul acesta e o lucrare de-o viață ( Rom. 12:1-2 ) care are la bază o trăire aproape de Hristos, în Cuvânt, în părtășie și o dependență constantă prin rugăciune de ajutorul și înțelepciunea Tatălui nostru bun. Pentru că scopul Bibliei este să producă un anumit fel de oameni, nu să ofere o listă exhaustivă pentru orice situație. Biblia însă nu ne lasă în întuneric în această privință, ci ne oferă câteva linii călăuzitoare bazate pe spre cine anume Dumnezeu arată milă cu predilecție: El acordă milă tuturor, dar mai ales celor cu inima zdrobită, celor care își văd nevoia de milă și o recunosc, care sunt dispuși și doritori s-o primească. Un alt lucru e voia lui Dumnezeu revelată în Cuvânt: trebuie să rezistăm sentimentelor de așa-zis-a „milă” dacă arătând milă călcăm o poruncă clară din Biblie. Și chiar și atunci când acționăm cu severitate în slujba dreptății, trebuie să fim milostivi: săraci în duh, triști pentru păcatul nostru, blânzi și liberi de înălțare de sine sau auto apărare, flămânzi și însetați după tot ceea ce este drept de făcut, sensibili la necazul și nefericirea celor din jur, să simțim compasiune pentru durerea lor și dându-ne toate silințele să facem cel mai mare bine pentru cât mai mulți posibil. Părintele s-ar putea să plângă când îl pedepsește pe copil, iar procurorul s-ar putea să-l viziteze pe cel întemnițat și familia lui, iar angajatorul s-ar putea să plătească pentru instruirea celui nedescurcăreț. ( John Piper ) 4. De ce doar oamenii milostivi vor avea parte de milă înaintea lui Dumnezeu în Ziua Judecății dacă mântuirea este prin har, prin credință? Vorbește Mat. 5:7 despre mântuirea prin fapte? Ne câștigăm partea la milă prin mila noastră față de alții? Fericirile reprezintă portretul creștinului, a celui care va ajunge în Împărăția Cerului. Mila, fiind o roadă a nașterii din nou, nu are cum să se refere la o mântuire prin fapte și astfel să contrazică Ef. 2:8-9. De milă în Ziua Judecății vor avea parte doar cei care au primit mântuirea prin lucrarea Domnului Isus, prin credință. Cei care ascultă de Hristos, Domnul lor și trăiesc astfel în sfințenie imperfectă. Pentru că aceștia sunt singurii care au gustat mila lui Dumnezeu, această gustare a produs în ei mila pe care o manifestă în viața lor, ca dovadă a faptului că și ei au avut parte de milă. Creștinul manifestă milă față de aproapele său, nu ca să-și cumpere/dobândească mântuirea, ci ca să dovedească că el însuși, la rândul lui, a avut parte de milă, iertare și acceptare din partea lui Dumnezeu și că natura milostivă a lui Hristos se vede în El. „mila câștigată” este o contradicție în termeni. Dacă mila se poate câștiga, atunci nu este milă, ci plată cuvenită. Fii sigur, dacă primești ceva bun în Ziua Judecății, se va datora în totalitate milei, 100%. În schimb, atunci Dumnezeu îți va cere istoricul medical. I le vei înmâna cu toată smerenia și blândețea, și în acest istoric El va citi dovezile faptului că te-ai încrezut în El ca Medic divin, și astfel prin medicamentul Cuvântului Său și terapia Duhului Sfânt, El ți-a schimbat dispoziția inimii din nemilostiv în milostiv. Iar atunci când El va vedea dovezile credinței tale și ale vindecării Lui, Dumnezeu Își va desăvârși vindecarea și te va primi cu brațele calde și deschise larg în Împărăția Lui pentru veșnicie. ( John Piper ) Cum să cultivăm o inimă milostivă? O temelie solidă Studiază Evanghelia în profunzime. Înțelege ce înseamnă că Domnul Isus a murit pentru păcatele tale și că a trăit o viață perfectă, și că moartea și viața Lui sunt considerate mai mult decât suficiente ca tu să ajungi în Împărăția Lui pentru veșnicie. Înțelege că nu trebuie să demonstrezi nimic lui Dumnezeu, că ești bun sau că ești văzut bun de oameni, pentru că nu ești bun, ci ești rău. El nu te-a mântuit pentru că erai bun sau mai bun ca altul, ci cu scopul de a te face bun, la fel de bun ca Fiul Său, și te-a mântuit pur și simplu de dragul harului Său și al lui Hristos. Apoi, zi de zi, amintește-ți aceste lucruri, aprofundează-le și fundamentează-te pe ele. Nu te opri niciodată, tot mai dulci ele să-ți fie și tot mai mult să te asigure de veșnicia ta cu Dumnezeu și de siguranța vieții veșnice și a mântuirii tale. O inimă zdrobită Doar având această temelie solidă putem primi corectura Cuvântului și a fraților și surorilor, chiar și a dușmanilor noștri. Când citești în Biblie despre un păcat anume, însușește-ți-l. Chiar dacă poate nu îl vezi în viața ta în aceeași formă, sigur principiul și sâmburele acelui păcat există și în inima ta. Nu fi superficial în ce privește păcatul, lasă Cuvântul să-ți informeze și să-ți dezvăluie păcatul de la rod la rădăcină. Uneori dacă un păcat nu face rău aproapelui în mod direct, îl trecem cu vederea. Aceasta nu arată decât imaturitate și superficialitate spirituală. Păcatul cel mai periculos e cel care trăiește în inimă dar nu e ușor de observat. Totuși, văzut sau nevăzut, e suficient să te condamne. Așadar, lasă ca această realitate să te smerească și să te trimită dulce spre Hristos, unde găsești întreaga alinare și stabilitate. Neprihănirea ta nu este decât nisip mișcător, de aceea stai bine opintit în Stânca Veacurilor. Primește dar corectura, e singurul mod în care poți regusta mila lui Dumnezeu, pentru că doar când îți vezi păcătoșenia îți revezi nevoia de milă din partea lui Dumnezeu și chiar a aproapelui față de care ai greșit. Dacă nu-ți vezi nevoia de milă, cu siguranță nu vei arăta milă nici altora. O luptă sănătoasă Luptă toată viața ca încrederea ta să nu fie în progresul tău pe calea sfințeniei, ci în viața desăvârșită a lui Hristos. Asta nu înseamnă că se poate intra și fără sfințenie în Cer, nicidecum ( Ev. 12:14 ). Dar nu intrăm în Cer pe baza sfințeniei noastre, ci pe baza neprihănirii lui Hristos. Sfințenia noastră este doar dovada faptului că suntem născuți din Dumnezeu și că suntem moștenitori ai Cerului. Așadar, când progresezi în biruință asupra unui păcat, sigur vei fi tentat să-ți tragi bucuria și siguranța mântuirii din biruința pe care tocmai ai avut-o. Dacă vei face asta, cu timpul vei vedea că inima ta ajunge să nu mai simtă nevoia de neprihănirea perfectă a lui Hristos, iar disprețul pentru cei din jur va înflori și neprihănirea proprie își va scoate capul urât și înșelător la iveală. De aceea, în biruință sau eșec, în bucurie sau necaz, Stânca pe care stai și de care te agăți mereu și mereu, ținut de mână fiind de Însuși Dumnezeu, este Hristos și viața lui fără niciun păcat: în gând, în vorbire, în simțire, în practică. Aceasta să-ți fie referința, nu omul de lângă tine, în comparație cu care te crezi mai bun. Concluzie Matei 6:14, Lucrul acesta nu se întâmplă deoarece am merita mila, fiind milostivi, sau iertarea, iertându-i pe alții, ci pentru că nu putem primi mila și iertarea lui Dumnezeu decât dacă ne pocăim și nu putem susține că ne-am pocăit de păcatele noastre dacă suntem nemilostivi față de păcatele altora. Nimic nu ne împinge mai tare să-i iertăm pe alții decât uimitoarea conștiință a propriei noastre iertări. Nimic nu dovedește mai tare că am fost iertați decât propria noastră disponibilitate de a ierta. A ierta și a fi iertat, a arăta milă și a avea parte de milă - sunt lucruri indisolubil legate între ele, așa cum a ilustrat Isus prin pilda robului nemilostiv. Surse 1. John Stott, Predica de pe Munte, pp.43-44 2. John Piper, Blessed Are the Merciful

notes

Temă

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă ( Matei 5:7 ) Sarcini 1. Citește Matei 18:21-35 și Luca 10:25-37 pentru a vedea două ilustrații pentru ce înseamnă mila. 2. Încearcă să răspunzi la cât mai multe din întrebările de mai jos. Răspunsurile le găsești în pasajele/versetele asociate fiecărei întrebări. Întrebări de studiu Matei 5:7, Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă. 1. Ce trebuie să se întâmple ca să am o inimă milostivă? ( Mat. 5:3-5; Matei 18:21-35 ) 2. De ce doar oamenii milostivi vor avea parte de milă înaintea lui Dumnezeu în Ziua Judecății dacă mântuirea este prin har, prin credință?