Bracket

editing

NT

Matei 5:21-26

vdcc

esv

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime:

y “You have heard that it was said to those of old,

„Să g nu ucizi;

z ‘You shall not murder ;

oricine h va ucide

and whoever murders

va cădea sub pedeapsa judecăţii.”

will be liable a to judgment .’

conditional

progression

ideaexplanation

Dar Eu vă spun

But I say to you

că oricine se mânie pe fratele său

that b everyone who is angry with his brother 1

va cădea sub pedeapsa judecăţii;

will be liable a to judgment ;

şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!”

whoever insults 2 his brother

va i cădea sub pedeapsa Soborului;

will be liable to the council ;

iar oricine-i va zice: „Nebunule!”

and whoever says, ‘You fool!’

va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

will be liable to c the hell 3 of fire .

concessive

Aşa că , dacă j îţi aduci darul la altar,

d So if e you are offering your gift at the altar

şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

and there remember that your brother has something against you,

temporal

lasă-ţi k darul acolo înaintea altarului şi du-te

leave your gift there before the altar and go.

întâi de împacă-te cu fratele tău;

First be reconciled to your brother ,

apoi vino de adu-ţi darul.

and then come and offer your gift.

Caută l de te împacă degrabă cu pârâşul tău,

f Come to terms quickly with your accuser

câtă m vreme eşti cu el pe drum;

while you are going with him to court,

ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului,

lest your accuser hand you over to the judge,

judecătorul să te dea pe mâna temnicerului,

and the judge to the guard,

şi să fii aruncat în temniţă.

and you be put in prison.

Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo

Truly, I say to you, g you will never get out

până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.

until you have paid the last penny. 1

actionresult

actionpurpose

series

inference

discourse

Notițe

Introducere Am văzut până acum inaugurarea Împărăției Cerurilor ( Mat. 4:23-5:2 ), minuni, vindecări și lucrări supranaturale care ne dau o degustarea a veacului viitor. Apoi, am văzut cum arată un cetățean al Împărăției, descris prin cele 8 fericiri ( Mat. 5:3-12 ). Am continuat și am văzut influența cetățenilor Împărăției și necesitatea lor în această lume ( Mat. 5:13-16 ). Și data trecută am văzut cum se raportează Domnului Isus la Legea lui Dumnezeu și faptul că standardul moral al lui Dumnezeu este în continuare norma vieții în Împărăție. Pasajul de azi este o aprofundare și o ilustrație practică pentru fericirea din Matei 5:9. Adică cum arată împăciuirea în Împărăție. Amintiți-vă că, ceea ce urmează în vv.21-48 este o ilustrare prin 6 exemple a modului în care neprihănirea cetățenilor Împărăției întrece în natură/calitate neprihănirea cărturarilor și a fariseilor. Iar pasajul de azi este prima ilustrație: de la crimă, la mânie. Clarificare Matei 5:19-20 Am rămas datori cu o clarificare pentru pasajul de data trecută. Întrebarea era dacă „cel mai mic în Împărăție” este sau nu mântuit, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Fiindcă nu putem forța textul să însemne ceea ce zice clar, că este „în” Împărăție, și totodată nu putem ignora intenția Domnului Isus în tot pasajul, și nici versetul 20 care aruncă o lumină categorică asupra v.19, fiind și un fundament pentru realitatea micimii în Împărăție. Așadar, trebuie să luăm în calcul toate acestea atunci când în interpretăm versetul. Interpretarea pe care văd că o susține textul este următoarea: a fi cel mai mic în Împărăție înseamnă a avea cea mai mică răsplată și statut în Împărăția lui Dumnezeu, atât aici pe pământ, cât și atunci când Împărăția va veni complet în noul pământ. Totuși, chiar și cel mai mic în Împărăție are o neprihănire care o întrece pe cea a fariseilor și a cărturarilor, adică așa cum este descrisă în vv.21-48, pentru că altfel nu ar fi deloc în Împărăție, în lumina v.20. Și în cele din urmă, scopul Domnului Isus nu este să încurajeze ideea de a fi mic în Împărăție, ci din contra, scopul Lui este să întărească și să poruncească ideea de a fi mare în Împărăție, lucru care se întâmplă doar când luăm în serios standardul moral al lui Dumnezeu până și în cele mai mici lucruri și detalii. Așadar, conchid că da, cel mai mic în Împărăție este în Împărăție, totuși, neprihănirea lui o întrece pe cea a fariseilor și a cărturarilor, iar a fi mic în Împărăție nu este dorința și nici scopul Domnului Isus în acest pasaj, ci din contra. Prin urmare, nici scopul nostru nu trebuie să fie de a fi mic, ci cât mai mare. Și de altfel, să fii în poziția de a fi mic nu este un loc bun în care să te afli, ceva de dorit sau de recomandat. Definiții biblice mânie : Mânia pare să fie o neplăcere mai slabă sau mai intensă cu privire la ceva ce se întâmplă voit și despre care simțim că nu ar trebui să se întâmple. ( Piper ) Forme de ucidere: crimă, dispreț, insultă, abuz verbal ( Ier. 18:18, ex. jigniri pe față, critici arţăgoase, deprecieri muşcătoare, umor sarcastic, glume proaste, bârfa sau vorbele rele, înjurături ), ură ( 1 Ioan 3:15 ). La aceste lucruri S-a gândit Dumnezeu atunci când a poruncit „să nu ucizi”, dar fariseii, fiindcă doreau să facă Legea mai uşor de împlinit au ales interpretarea cea mai simplă, actul în sine şi nimic mai mult. Valoarea vieții umane Geneza 9:6, „Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui. ” Din întreaga creație, Dumnezeu a înzestrat cu acest privilegiu de a-L reprezenta pe Dumnezeu pe pământ doar pe om. Suntem singurele ființe create care pot face asta și care au prin creație rolul de a Îl arăta pe Dumnezeu pe pământ. Chipul lui Dumnezeu este în fiecare om, din momentul concepției ( Ps. 51:5 ), indiferent de capacitățile sau incapacitățile lui ca om. În momentul concepției, o nouă ființă veșnică este creată personal de Dumnezeu și în mod unic, mare minune și de nepătruns. Astfel, ura cea mai mare a Diavolului este îndreptată înspre oameni, El vrea să distrugă orice urmă a chipului lui Dumnezeu. Vedem dar că a atenta la viața unui om, este tot una cu a vrea să-L distrugi pe Dumnezeu, la fel cum a distruge poza cuiva poate fi înțeles ca a vrea să distrugi persoana din poză. Valoarea vieții umane este inseparabil legată de asemănarea omului cu Dumnezeu, prin conjuncția căci din versetul de mai sus. Ba mai mult, prin faptul că Dumnezeu Fiul, Domnul Isus a luat trup de om, nu de altceva, înnobilează și mai mult omul ca ființă, pentru că acest trup de om Îl va avea mereu, pentru veșnicie, atât El, cât și noi, prin înviere. Întrebări de studiu 1. Interzice Domnul Isus orice fel de mânie sau despre ce mânie e vorba? Domnul Isus, în perfecțiunea Sa umană a folosit un bici și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani din Templu ( Ioan 2:15; Mat. 21:12 ). S-a mâniat și întristat în sinagogă ( Marcu 3:5 ). I-a numit pe farisei și pe cărturari fii ai Iadului ( Mat. 23:15 ) și „morminte văruite” ( Mat. 23:27 ). ( Piper ) Însuși Isusi-a numit pe farisei „Nebuni și orbi!” ( Mat. 23:17 ) și pe ucenicii Săi „nepricepuți și zăbavnici cu inima” ( Lu. 24:25 ), iar apostolii în mai multe ocazii i-au apostrofat pe cititorii lor pentru nebunia acestora: 1 Cor. 15:36, „Nebun ce ești!”; Gal. 3:1, „O, galateni nechibzuiți!” și Iac. 2:20, „om nesocotit”. ( Stott ) Exemple biblice de mânie păcătoasă : Gen. 4:4-8; Ef. 4:31; Iac. 1:19; 2 Cron. 16:8-10; sfântă : 1 Sam. 18:8; Ef. 4:26; Lu. 12:20; Mar. 3:5; Ex. 16:19-20; Num. 16:12-15, ș.a.m.d. Nu orice mânie este rea, după cum este evident din mânia lui Dumnezeu, care este întotdeauna sfântă și curată. Și chiar și ființele umane căzute pot simți uneori o mânie îndreptățită deși, fiind oameni căzuți, trebuie să ne asigurăm că până și aceasta se naște greu și moare ușor ( Ef. 4:26-27; Iac. 1:19 ) Luther numește această mânie corectă, „o mânie a dragostei, una care nu dorește nimănui vreun rău, una prietenoasă cu persoana, dar ostilă cu păcatul.” Isus face deci referire la mânia neîndreptățită, la mânia mândriei, dorinței de a face impresie, la mânia urii, răutății și răzbunării. ( Stott ) Pentru ca mânia umană să fie bună, trebuie să fie guvernată de dragostea pe care o avem pentru cei care ne fac să ne mâniem. [...] Mat. 5:44 ne spune că mânia legitimă nu are voie să se delecteze în sau să dorească pierzarea celor care ne fac să ne mâniem. ( Piper ) A. B. Bruce păstrează, probabil, diferența majoră dintre cei doi termeni când scrie: „ Raca exprimă disprețul pentru capul unui om = măi prostule!; more exprimă disprețul pentru inima și caracterul acestuia = om de nimic!” ( Stott ) Ei bine, gândurile mânioase și vorbele ofensatoare s-ar putea să nu ducă niciodată la actul omuciderii. Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu sunt echivalente cu o crimă. [...] 1 Ioan 3:15, „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș.” Mânia și insultele sunt simptome hidoase ale dorinței de a scăpa de cineva care ne stă în drum. Gândurile noastre, privirea și vorbele noastre, toate arată că „am vrea [ca cel în cauză] să nu mai fie”. O asemenea dorință rea este o încălcare a poruncii a șasea. Și face ca persoana vinovată să fie pasibilă de pedepsele la care se expune un criminal, nu într-un tribunal omenesc, ci la curtea de judecată a lui Dumnezeu. ( Stott ) În v.22, avem o progresie, prin care „Domnul Isus extinde natura atât a pedepsei , cât și pe cea a infracțiunii . Nu numai că mânia și insulta sunt echivalentul crimei, spune El, dar și pedeapsa pe care o atrag asupra noastră este însăși judecata divină a iadului, nimic mai puțin. ” ( Stott ) O realitate care ne dă puterea să nu ne mâniem într-un mod păcătos este providența atot-cuprinzătoare a lui Dumnezeu, adică controlul Său suveran și înțelept asupra tuturor lucrurilor spre binele copiilor Săi. Izbucnirea și tăria mâniei noastre ar trebui guvernate de încrederea noastră în providența lui Dumnezeu, a faptului că El domnește peste răul care ne mânie și că tot El nu va lăsa să ni se întâmple nimic care nu este în cele din urmă un lucru bun pentru noi. ( Piper ) 2. Care este legătura dintre a fi mânios și a-ți aminti că fratele tău are ceva împotriva ta? ( v.22 și v.23 ) Cuvântul „fratele” este folosit aici într-un sens mai larg, generic, în termeni de relații sociale, oamenii din viața ta, nu fratele tău în credință, fiindcă nimeni dintre cei care-L ascultau atunci pe Isus nu ar fi înțeles frăția credincioșilor. Dacă urăști, ești un criminal. Dacă te mânii, ești un criminal. ( MacArthur ) În vv.21-22, Isus S-a concentrat mai mult pe disprețul pe care îl simțim față de un frate și pe modul în care l-am putea disprețui, prin mânie sau cuvinte precum „Prostule!” sau „Nebunule!”. Dar când face tranziția înspre impactul acestui dispreț asupra închinării și dărniciei, El schimbă puțin focusul — se îndepărtează de sentimentele noastre subiective de mânie și dispreț și se apropie de relația care tocmai a fost distrusă prin dispreștul nostru. ( Piper ) 3. Mă pot închina lui Dumnezeu dacă cineva are orice împotriva mea? ( vezi Matei 5:9-12; Romani 12:18 ) Este clar un lucru, dacă disprețuim pe cineva în inima noastră suntem în pericolul iadului, și cu siguranță Dumnezeu nu va primi nicio închinare din partea noastră atâta timp cât disprețuim pe cineva în inima noastră. Iată o întrebare cheie: atunci când venim să ne închinăm, suntem noi responsabili pentru toate resentimentele, mânia și dușmănia pe care alții o simt împotriva noastră? [...] Suntem noi datori să luăm legătura cu toți cei care au ceva împotriva noastră înainte să ne închinăm? Asta pare să fie imposibil. Totuși, faptul că pare imposibil nu e suficient să interpretăm corect, ci trebuie să ne uităm la context. În Matei 5:9, Isus spune, „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Dar apoi observați ce urmează în Mat. 5:10-12. Ce spune Isus este că uneori oamenii vor avea ceva împotriva voastră când nu ar trebui să aibă nimic: vă vor insulta, prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate . Ce e de făcut în astfel de situații? Nu te mai închini atâta timp cât cineva are ceva împotriva ta? Dacă ar fi așa, atunci Isus nu S-ar fi putut închina deloc în ultimii ani ai vieții Lui. ( Piper ) Așadar, ce zice Isus în Mat. 5:23-24? Cred că înseamnă „Dacă îți amintești că cineva are ceva împotriva ta fiindcă i-ai greșit , atunci, atât cât depinde de tine , încearcă să te împaci cu acea persoană.” Smerește-te, ia inițiativa. Văd în context două calificări pentru porunca Lui. Suntem responsabili doar pentru ceea ce alții au împotriva noastră atunci când acest lucru se datorează unui păcat sau o greșeală reală de partea noastră. Suntem responsabili să urmărim împăcarea, dar să trăim cu durerea neîmpăcării atunci când aceasta nu are loc. Adică, nu suntem responsabili să realizăm împăcarea, ci doar să o urmărim cât atârnă de noi. Pavel zice în Romani 12:18, „Dacă este cu putinţă, întrucât[atât cât] atârnă de voi , trăiţi în pace cu toţi oamenii.” ( Piper ) Acceptarea închinării, slujirii și darurilor noastre înaintea lui Dumnezeu atârnă în parte de ascultarea noastră de acest pasaj. Să fii dispus să dai 100 de milioane pentru Domnul, dar să nu vrei să dai acel telefon dificil persoanei căreia i-ai greșit nu te face să fii pe placul Domnului. Așadar sunt 3 întrebări pe care toți ar trebui să ni le punem într-un duh de rugăciune și deschidere față de Domnul: Dacă cineva are ceva împotriva mea, acest lucru se datorează faptului că am făcut ceva ce nu trebuia sau am spus ceva ce nu trebuia spus? Se datorează faptului că nu am făcut ceva ce trebuia să fac sau că nu am spus ceva ce trebuia să spun? Adică, pe scurt, am greșit cuiva? Dacă sunt vinovat pentru acea împotrivire, am făcut suficienți pași înspre împăcare? Dacă nu am făcut tot ce ține de mine, sunt eu dispus să mă smeresc și să vorbesc cu acea persoană azi? ( Piper ) 4. Ce înseamnă că „nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ”? ( v.26 ) În contextul pasajului, mai ales versetul 22, unde vedem clar că pedeapsa este iadul și în lumina pildei din Matei 18:21-35, conchidem că sensul este că nu va ieși niciodată din temniță, pentru că păcatul este vrednic de o condamnare veșnică, fiind o insultă la adresa Dumnezeului infinit de demn de ascultare. 5. Cum „stricau” Fariseii și cărturarii porunca „să nu ucizi”? ( v.21-26 ) Cărturarii și fariseii încercau în mod evident să restrângă aplicarea celei de-a șasea porunci doar la actul omuciderii, la actul vărsării sângelui unui om într-o crimă. Dacă se fereau de așa ceva, considerau că păzeau porunca. [...] Adevărata aplicare a interdicției includea gândurile și vorbele în aceeași măsură ca și faptele; mânia și insultele în aceeași măsură ca și crima. ( Stott ) Dacă există ură sau mânie în inima ta, ești la fel ca un ucigaș. Așa că acest lucru ne afectează modul în care ne vedem pe noi înșine și propria noastră neprihănire superficială este zdrobită. ( MacArthur ) 6. Care este una din realitățile Evangheliei prin care primim puterea de a ne cere iertare? ( vezi 1 Ioan 1:5-2:2 ) Ați întâlnit vreodată oameni care-și zic creștini și care cred despre ei că de când s-au pocăit ei nu au mai păcătuit? Problema e că unii zic asta interpretând greșit 1 Ioan 3:9, „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” Ei bine, ce zice versetul e că oricine este născut din nou, nu trăiește în păcat, ca mod de viață, ca obicei , nu face pace cu păcatul din viața lui, ci luptă și și-l mărturisește când păcătuiește, așa cum zice tot în 1 Ioan 1:5-2:2. De aceea, puterea de a ne cere iertare o primim înțelegând că, chiar și născuți din nou, păcătuim, iar pentru că suntem autentici, trăim în lumină și această lumină dă pe față păcatul nostru. Iar ca rezultat, atunci când ne vedem păcatul, un creștin autentic nu îl neagă, ci îl mărturisește. Acesta este ritmul normal, sănătos al vieții creștine. În măsură în care ne însușim acest lucru, în aceeași măsură vom putea să ne smerim și să ne cerem iertare. Totuși, mai avem nevoie de o realitate care să slujească drept fundament aceste smerenii și puteri de a ne cere iertare. Anume realitatea ispășirii păcatelor noastre prin jertfa lui Hristos o dată pentru totdeauna. Și realitatea socotirii în dreptul nostru a neprihănirii perfecte lucrate de Hristos în ascultarea Sa pe pământ. De ce? Fiindcă răspunsul firesc, păcătos atunci când ni se spune că am păcătuit cu ceva este să ne apărăm. Avem acest impuls de a ne justifica, de a ne arăta buni, neprihăniți, sfinți. Gândim: „Cum, eu să fim văzut așa? Nu se poate... Mă fac de râs. Ce! Am atâția ani pe calea credinței și acum ți-ai găsit tu să mă trimiți în iad zicând că am un anume păcat?” O astfel de gândire nu face decât să trădeze o neînțelegere reală și profundă a Evangheliei și a păcatului din noi, și personal, mi-aș pune un mare semn de întrebare dacă sunt sau nu cu adevărat mântuit. E un teren foarte periculos și o atitudine în care dacă chiar persiști până la moarte, pot zice pe baza Scripturii că nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu deloc, indiferent de ce impresie ai făcut asupra altora. Așadar, știind că păcatul încă este și va fi până voi muri o realitate a vieții autentice creștine, și știind că e sănătos să-mi văd păcatul, și că dacă îl mărturisesc, arăt prin asta că neprihănirea lui Hristos este și neprihănirea mea, indiferent de cât de pătată mi-e imaginea, neprihănirea lui Hristos rămâne perfectă, și ea este cea pe baza căreia sunt acceptat în Cer. Bineînțeles, și viața mea conține dovezi ale neprihănirii autentice, dar nu neprihănirea mea este baza acceptării mele, ci dovada acceptării mele prin neprihănirea lui Hristos. Iată dar cum să primi puterea de a ne cere iertare: smerește-te sub propria păcătoșenie, lipește-te și mai tare de neprihănirea neștirbită a lui Hristos și luptă în continuare să fii tot mai sfânt și mai frumos cum este și El. 7. Care este una din realitățile Evangheliei prin care primim puterea de a ierta? ( vezi Matei 18:21-35 ) Dacă cineva trebuie să-și ceară iertare fiindcă a păcătuit față de cineva, atunci trebuie ca și cineva să ierte. De aceea, haideți să vedem de unde primim puterea de a ierta. E la fel de important, și ambele: cererea iertării și oferirea iertării evidențiază dacă suntem sau nu cu adevărat cetățeni ai Împărăției, fiindcă am văzut în Mat. 5:9 că orice creștin este un împăciuitor. Nu ne câștigăm mântuirea iertând sau cerându-ne iertare, ci doar dovedim că suntem cu adevărat mântuiți. Prin urmare, vedem în Matei 18:21-35 o pildă a vieții în Împărăție, unde vedem clar care a fost și problema omului care nu a iertat pe aproapele său. John Piper zice următoarele despre această pildă: Problema a fost că acel om nu a primit iertarea stăpânului ca pe ceva prețios: nemaipomenită, nemeritată, zdrobioare și izvor de milă față de alții. Niciun cuvânt de mulțumire, niciun cuvânt de uimire din partea lui. [...] Cu alte cuvinte, experimentarea „iertării” de către acest om nu i-a schimbat mânia. Ci l-a apucat și la strâns de gât pe co-slujitorul său. [...] Concluzia pildei merge direct la inima problemei mâniei și iertării. Isus spune, „ Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său. ” ( Mat. 18:35 ). Ideea principală a acestei pilde este că Dumnezeu nu este sub nicio obligație de a mântui pe cineva care pretinde că este ucenicul Lui, dacă acel om nu a primit darul iertării ca pe ceea ce este el în realitate: infinit de prețios, uimitor, nemeritat, zdrobitor și izvor de milă față de alții. Dacă pretindem că suntem iertați de Isus, dar nu există nicio dulceață a iertării în inimile noastre care să se manifeste față de alți oameni, atunci iertarea lui Dumnezeu nu este prezentă în viața noastră. ( Mat. 6:14-15; Mar. 11:25 ) Scopul acestei pilde nu este să adreseze problema mai largă, anume dacă putem experimenta cu adevărat iertarea lui Dumnezeu și mai apoi să o pierdem. Ideea pildei este că iertarea divină oferită nouă care nu ne transformă viața ca să fim mai iertători nu ne va mântui. Amintiți-vă că această pildă a fost spusă pentru a îl ajuta pe Petru să facă față cerinței lui Isus de a ierta până la de șapte ori câte șapte. ( Mat. 18:22 ) Așadar, puterea de a ierta pe alții stă în conștientizarea și aprofundarea iertării primite de noi din partea lui Dumnezeu. Iar efectul acestei conștientizări este o bucurie smerită, zdrobită și blândă. Această bucurie într-o inimă zdrobită stăpânește peste mânia noastră. Concluzie Ai descoperit corupția cum începe să-ți înfășoare gândurile? Ridică-te împotriva ei chiar în acel moment și cu toată tăria ta. Nu fi cu nimic mai puțin indignat decât dacă ea ar fi ajuns la cel mai rău rezultat al ei. Gândește-te la lucrurile necurate către care ea vrea să te îndrepte: vrea să te încorseteze în nebunie și stricăciune. Gândește-te, de pildă, la ce ar vrea invidia să te conducă: ea vrea să ucizi și să distrugi. Ridică-te împotriva ei cu tot atâta putere ca și atunci când ea te-ar fi dus la limita maximă a răutății. Dacă nu vei face asta, nu vei izbândi. Pe măsură ce păcatul câștigă teren în dorințele tale, făcându-le să găsească plăere în el, va câștiga teren asupra minții tale, încețoșând-o și determinând-o să ignore un astfel de păcat. ( John Owen, Omorârea păcatului, p.149 ) Surse 1. John Stott, Predica de pe Munte , pp.83-88 2. John MacArthur, Who Is A Murderer? 3. John Piper, What Jesus Demands from the World [Ce pretinde Isus de la lume] , pp. 138-152, cap. 18 și 19. 4. John Piper, Getting Right with God and Each Other

notes

Temă

Sarcini 1. Citește Matei 5:21-26. 2. Încearcă să răspunzi la cât mai multe din întrebările de mai jos. Răspunsurile le găsești în versetele asociate fiecărei întrebări. Întrebări de studiu 1. Interzice Domnul Isus orice fel de mânie sau despre ce mânie e vorba? ( vezi Gen. 4:4-8; Ef. 4:26,31; Lu. 12:20; Mar. 3:5; Ex. 16:20; Num. 16:15; 1 Sam. 18:8 ) 2. Mă pot închina lui Dumnezeu dacă cineva are orice împotriva mea? ( vezi Matei 5:9-12; Romani 12:18 ) 3. Care este legătura dintre a fi mânios și a-ți aminti că fratele tău are ceva împotriva ta? ( v.22 și v.23 ) 4. Ce înseamnă că „ nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ ” ? ( v.26 ) 5. Cum „stricau ” Fariseii și cărturarii porunca „să nu ucizi ”? ( v.21-26 ) 6. Care este una din realitățile Evangheliei prin care primim puterea de a ne cere iertare? ( vezi 1 Ioan 1:5-2:2 ) 7. Care este una din realitățile Evangheliei prin care primim puterea de a ierta? ( vezi Matei 18:21-35 )